„Ţine imperativ de emblema oricărui poet ieşean o anumită distincţie culturală a discursului. Ea nu lipseşte (ba dimpotrivă) nici Indirei Spătaru, nu numai în această Promenadă (cu destule poeme ce vin din Etna lui 2014), ci-n general, căci Indira respiră praful cărţilor chiar şi cînd mai dă cîte-o raită pe la vreo celebră tavernă ieşeană. Asta îi asigură un anumit rafinament în prelucrarea notiţelor de real, de regulă încadrate în drama unei sensibilităţi care percepe, chiar şi-n seninătatea contemplaţiei, hîrleţul înfipt în zborul albatrosului. Nu sunt, însă, în poezia Indirei doar agresivităţi presimţite (ori chiar simţite), ci şi miraje candide. Între diafanitatea lumii şi colţii realului ca imediateţe brutală se mişcă, în paşi studiaţi, Indira.”

Al. Cistelecan