„E o prejudecată că nu se mai poate scrie poezie în afara convenţiei textualiste sau a mizerabilismului minimalist. Că poezia semantică, năzuind să exprime ceva din adâncul fiinţei, a lăsat definitiv locul poeziei morfo-sintactice, a cărei materie e însuşi golul. Călin Dengel încearcă, în Urbis, să scrie o poezie a plinului, a omului de azi în urbe – adică în vârtejul cotidianului trivial -, a neliniştii şi indignării. Chiar dacă, învelit într-o anumită demnitate a condiţiei intelectuale, el nu coboară la atitudinile unui poet social, ascunzându-şi revolta în sarcasm (mai des) sau ironie (mai rar). Dacă va şti să stea departe de sirenele pseudopoeziei din mediul virtual şi îşi va fixa meşteşugul discursului, Călin Dengel va fi una dintre vocile care vor conta în lirica noastră.”

Răzvan Voncu