Un roman, o poveste parcă țesută din nenumărate fire de diferite culori – cum e și viața pînă la urmă! – o poveste între două lumi, scrisă de o autoare ea însăși situată între două lumi. Dar nu vă lăsați induși în eroare, nu este o autobiografie, nici o ficțiune biografică, ci este un roman. Asta nu înseamnă că autoarea nu smulge din memorie hălci din viața trăită, din experiențele prin care va fi trecut, că nu transformă persoane în personaje, toții scriitorii procedează la fel, ci că propriile experiențe nu sînt puse în slujba vreunei autoglorificări/ autodiminuări auctoriale, ci în serviciul construcției romanești. O frumoasă construcție, un roman care se citește cu sufletul la gură. Am citit o primă versiune acum vreun an de zile, dar între timp autoarea a mai lucrat, la nivelul stilului, dar și al unor reașezări textuale. Și bine a făcut! În momentul de față, romanul este așa cum trebuie să fie. Nu mai poate scoate, nu mai poate introduce nimic. Liviu Antonesei