Cantece fara tara

[... ] După Alecsandri, care cântase pe ţăranul pitoresc şi patriarhal când nu cântase pe ţăranul-decor sau chiar pe ţăranul-bibelou, veni Coşbuc care cântă viaţa idilică, idealizată a unei ţărănimi fericite, iar după Coşbuc veni d. Goga, care introduse în poezia noastră pe ţăranul oprimat, aşa cum se încercase altădată să ni-l zugrăvească, in treacăt şi fără succes, Cezar Bolliac, sau, în timpurile mai nouă, cu un succes discutabil, N. Beldiceanu.

Dar d. Goga în deosebire de aceşti înaintaşi, nu se mărginea numai la zugrăvirea vieţii ţărăneşti, într-un sens sau altul. La dreptul vorbind, nici nu era în intenţia lui să dea scene, idilice sau tragice, din viaţa ţărănească.

Natură pasională, subiectivă şi revoluţionară, d. Goga redă numai atât din aspectele vieţii de la ţară cât îi era necesar spre a exprima mila pentru desmoşteniţi, ura pentru asupritori şi speranţa într-un viitor de răzbunare şi de reparaţie. [...]

G. IBRĂILEANU