Valorificând două paradigme aflate la poli opuşi, cea a închiderii şi cea a deschiderii, Lautréamont şi Apollinaire sunt totuşi uniţi de aceeaşi aplecare spre materie, de o logică similară a unui activism dus la extrem, de o egală pendulare între ispita de a avea de-a face cu concretul materiei şi de a fugi întrucâtva de ceea ce ea reprezintă. În cei doi poeţi analizaţi în această carte materia şi-a lăsat fără îndoială urmele, fie şi în varianta unei scriituri maladive care încearcă, în modul lor propriu, să scape de blestemul istoriei.