[...] Plutonismul, borealismul şi neptunismul trăiesc într-o corespondenţă perpetuă cu serafismul în mai toate poemele vizionare şi în prozele eminesciene. Mi se pare că nucleul lui se află în Cezara, unde poetul tratează programatic tema „sănătoasei barbarii”, asociindu-i trei mituri: mitul împlinirii erotice, mitul para¬disului rustic şi mitul reîncorporării fiinţei în natură... Este o parabolă în care sihăstria şi senzualitatea se conjugă cu o filosofie a plenitudinii şi a singurătăţii. Eminescu creează, aici, ca un pandant al paradisului lunar din Sărmanul Dionis, un rai pământesc prin care cutreieră neruşinat de frumoasă, cu toată bucuria simţurilor dezlănţuite, Cezara.

EUGEN SIMION