Plotin Despre destin. Enneade 3.1

S-a afirmat, pe bună dreptate, că nu avem dreptul și nici calificarea să spunem lucruri noi, înainte de a le fi înțeles pe cele vechi. Abia de la înălțimea umerilor înaintașilor noștri putem vedea suficient de departe în viitor și suficient de clar în prezent. După cum bine se știe, nu există școală mai bună decât școala clasicilor, orice pretenție la un început cu totul nou fiind bazată pe iluzii. În spiritul acestei înțelepciuni, pe care am putea-o numi tradițională, trebuie privit și textul care urmează, un text care s-a născut din dorința de aprofundare a unei înțelepciuni antice și din plăcerea de a însoți un gânditor, pe drumul lui. Dacă ai cunoștință de existența unui înțelep, ni s-a spus, pasul tău să tocească pragul casei lui. În cazul acesta, ne întâlnim cu Plotin, marele cugetător care a realizat sinteza filosofiei antice grecești și care a pus bazele unei părți semnificative din gândirea Evului Mediu. Dacă ne-am familiarizat cu seria de texte comentate, din care face parte și prezentul volum, cunoaștem deja că tema centrală a gândirii plotinene este sufletul omului, lumea noastră lăuntrică și glasul ei șoptit, pe care puțini îl mai aud, în zgomotul de tinichea al civilizației noastre contemporane. Dacă în volumele anterioare l-am urmărit pe Plotin discutând despre frumusețea lăuntrică a ființei umane, în Despre frumos, sau despre asemănarea sufletului cu divinul, în Despre nemurirea sufletului, în volumul de față, îl vom vedea aplecându-se cu pătrundere asupra problemei delicate a libertății. Veți fi martorii unui adevărat exercițiu filosofic, realizat de către unul dintre atleții gândirii, pentru că nu este simplu să demonstrezi că omul este liber, în condițiil