Nicoleta Pavel a continuat să scrie în ciuda încercărilor grele care i-au pecetluit existența. Poate că scrisul a funcționat în cazul ei, precum în atâtea alte cazuri, ca anti-destin.
În raport cu textele scrise în anii '80, cele pe care le am acum în față arată, pe lângă o maturizare firească, o contractare și o concentrare a expresiei ce parcă este mereu nevoită să depășească un impas. Poemele sunt, cel mai adesea, disruptive și pregnante, în amânarea și sub amenințarea unei iminente tăceri.

Mircea Martin

***

Poemele Nicoletei sunt rafinate, feminine în cel mai bun înțeles al cuvântului, cultivate, ei îi plăcea să se strângă lângă grupurile cele mai elevate de poeți, deși, treptat, viața i-a devenit complet marginală sau, îmi apare acum în minte, complet centrală și atunci a înțeles că poezia este chiar viața ei și viața ei nu este o viață oarecare, cât una care trebuie să fie asumată. Acest lucru mă-ntoarce cu fața la Nicoleta și la poezia pe care, în sfârșit, o putem citi acum, liniștiți, obosiți de noi înșine.

Angela Marcovici