La fel ca şi precedentele romane ale lui Emil Raţiu – reactualizări ale marilor noastre mituri – romanul Turnul colţei... are o temă majoră, anume existenţa problematică a omului ca fiinţă situată între timp şi eternitate, între clipă şi veşnicie. Dilema majoră a vieţii este îndoita faţă a realităţii, percepută prin simţuri ca eternă trecere şi fragmentare în lucruri, în timp ce prin cuget – prin filosofia eleată a lui Parmenide, Pitagora, Platon şi a altora – ea este unitate veşnică a Fiinţei, trecerea fiind doar o iluzie a simţurilor noastre. Omul este prins la mijloc, între vreme şi veşnicie, o soartă puţin de invidiat...

Această existenţă a omului între clipă şi veşnicie, în permanentă confruntare cu eternitatea, este nodul central al ontologiei, reflectată în romanul de faţă prin eroii acestuia, începând cu dascălul de la Academia de la Sfântul Sava, Mihai Ciuboţel, cu ipostazele sale, adevărate avataruri, care sintetizează contrariile, ajungând până în timpurile noastre (secolul XXI), definite ale neo-fanariotismului şi ale supuşeniei servile la noi centre de putere.

Romanul străbate prin eroii săi trei sute de ani de istorie, de la Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu la Eminescu până în vremurile noastre, încheindu-se cu optimism şi mărturisind, în ciuda tuturor greutăţilor, credinţa în victoria finală a luminii şi adevărului neamului românesc.