în regimul comunist din România, instaurat o dată cu ocuparea țării de către armata sovietică și preluarea conducerii statului de către partidul comunist român, dirijat si controlat de către ocupant, teroarea a fost ridicată la rang de politică de stat și aplicată în regim pe două viteze: o viteză maximă, în forță și în mod continuu, cu toate instrumentele si tehnicile de tortură din arsenalul terorii, utilizată în cazul deținuților politici, și o viteză lentă, persuasivă și condusă cu tenacitate, asupra întregii populații aflate într-o libertate provizorie. Ambele metode însă au urmărit și au obținut același rezultat: subminarea potențialului biologic și dereglarea profundă a universului psihologic al ființei umane, devenită astfel, aptă pentru reeducare.