Emotii violet

Poetul realizează prin poezia sa juvenilă o privire retrospectivă asupra unor momente efervescente de tinereţe, de trăiri dureroase în care amintirea iubitei, rămasă într-un trecut incert, îl urmăreşte la fiecare pas. De fapt, asistăm la o poveste de iubire trăită de unul singur, într-un zbucium continuu.
Eul liric al autorului incizează fiecare spasm. Poeziile par a fi o invocare a iubitei pierdute, a cărei umbră îl urmăreşte pretutindeni. Cititorul participă cu emoţie prin labirintul trăirilor a căror respiraţie încărcată emană o atmosferă de tristeţe apăsătoare a îndrăgostitului ce percepe prezenţa iubitei în tot ceea ce-l înconjoară.
Poezia tânărului poet e simplă, fără încărcături artistice, dar plină de viaţă, de zbucium, de trăiri intense, penetrantă.
Ca formă de încadrare a frământărilor a folosit îmbinarea dintre poezia clasică şi cea modernă. Versurile au rimă albă, grupate în strofă. De asemenea, măsura, în general, e păstrată şi se percepe un anumit ritm interior care creează o formă de incantaţie.
Poeziile lui Mihai Adrian introduc cititorul într-o atmosferă de emotivitate şi amintiri izvorâte din interiorul zbuciumat, încărcat de angoase şi aşteptări.
Volumul formează un tot unitar, dând senzaţia de caleidoscop al iubirii. Tonalitatea, construcţia lucrărilor din acest volum de debut anunţă un glas poetic ce va fi tot mai remarcat, în ciuda revenirii la stilul liric-romantic.