Poezia lui Aurel Turcuş este egală valoric cu sine, dar diferenţiată problematic de la perspectiva adâncă a orizontului mitic şi a zariştei cosmice din primele volume la profunzimea meditaţiei existenţiale din cele recente, la dialogul înfiorat şi tensionat de necunoscutul marelui mister. Volumul de faţă învederează rodirea poetică a unei îndelungate obsesii tematice a autorului, aceasta constând în solilocviul meditativ ce stă în spatele misteriosului Anacharsis. Astfel poezia rămâne ancorată la nivelul unei adânci filosofii ce vine de departe şi care a fixat o seamă de coordonate spirituale ale raportului viaţă-moarte.