Pentru Gellu Dorian, existenta e numai un pretext. Sau nici macar atit. Oricum, nu face caz de ea decit pentru a-i identifica cu o anume vehementa negativitatea, raul, fie el si contextual. Desi mai totdeauna e contextual, adica de natura umana, si nu etern. Chiar si in poemele in care face pledoaria intoarcerii in natura – o pledoarie implicita, se intelege –, exista un miez de nostalgie care are cauze imediate. De drept, intoarcerea aceasta e si ea o revansa. Sa spunem ca, daca pentru Gellu Dorian existenta e numai un pretext, lucrul acesta se intimpla pentru ca el pune totul in slujba poeziei?! Ba mai mult decit atit, la el totul devine poezie.

Mircea A. Diaconu