Nero - Brac german

Şi eu văd, în fiecare noapte geroasă, cum crapă fructele rămase pe crengi în grădina mea din Colares. Şi mai aud cum ţipă luna, ca o pasăre rătăcită. Numai lui Nero i‑aş mai putea mărturisi că planta mea favorită este nufărul şi că aş vrea să stau într‑o livadă domnească, având o carafă de vin roşu alături. Doar că acum nu am curaj, Nero se mişcă agale, nepăsător, spre cuşca lui, e prima dată când nu‑şi întoarce capul spre mine. Rămân în faţa uşii de la intrarea în spital. Bunica mea avea o vorbă, omului îi este dat să vadă soarele numai prin lună, tot aşa cum mie îmi este dat să aflu cine sunt doar prin umbra prietenului Nero. Un brac german, cu păr sârmos şi cu inima de două ori mai mare decât a mea… Até a vista, tuturor…