Instincte canibalice

Avem de-a face aici cu asumarea unui personaj. Chiar dacă s-au mai jucat roluri în istoria poeziei de până acum, chiar dacă mai există, pe alocuri, cazuri în care nu se suprapun întocmai autorul cu eul liric (sau cu naratorul, pentru că există aici un narator care e şi actorul principal al evenimentelor), cred că nimeni nu a făcut acest lucru atât de programatic şi metodic cum îl face Liviu Ofileanu, asumându-şi identitatea scriitorului mexican criminal în serie José Luis Calva Zepeda, poreclit de presă el poeta caníbal. Relaţia cu iubita lui, Alejandra, una dintre femeile care au sfârşit ciopârţite de el, e descrisă în aceste poeme care reprezintă o atentă documentare a imaginarului autorului, altoită pe faptele şi detaliile vieţii scriitorului mexican canibal, care şi-a pus capăt zilelor în 2007, spânzurându-se în celulă cu cureaua şi lăsând în urmă un roman neterminat, din titlul căruia îşi ia inspiraţia această carte: „Instincte canibalice sau 12 zile”. Când apar intrigile… când se reîntorc evocările… când pasiunea se preschimbă în furie… când răzbunarea se transformă în obsesie… ies la iveală instinctele canibalice, scrie Calva Zepeda, iar Liviu Ofileanu nu se grăbeşte să-l condamne, ci se grăbeşte să-l înţeleagă, aflându-se, din acest punct de vedere, sub zodia unui Dostoievski sau a unui Truman Capote. Avem în faţă un volum de poezie construit pe un schelet epic, cu subiect real şi asumat: poemele se leagă şi converg spre un deznodământ, fără a fi însă doar bucăţi dintr-un lung poem în proză, pentru că autorul introduce tot felul de digresiuni şi mici escapade lirice asumate cu cinism, care îl salvează de la un prozaism în exces, creând, în acelaşi timp, un efect puternic prin contrastul dintre narare şi expresia poetică. Aşadar, poezie bazată pe crime reale, un poet matur în expresie şi o carte revoluţionară pentru ceea ce înseamnă subiect în poezia română.
* Mihai Curtean