„Participarea creştinului la orice fel de război vine în vădită opoziţie cu credinţa sa. Dar şi tolerarea nedreptăţii ce se face celor nevinovaţi este culpabilă.” Această concluzie cu valoare de aforism a lui Georgios Mantzaridis exprimă cel mai bine atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de război şi stagiul militar. Biserica se opune participării creştinilor la războaie de cucerire însă încuviinţează satisfacerea serviciului militar şi participarea la războiul pentru apărarea patriei. Fiindcă subiectul acestui volum îl reprezintă opinia Părinţilor Bisericii din toate veacurile despre problema războiului, în particular, şi serviciul militar, în general, am ales să includem în dosarul nostru şi Părinţi recent canonizaţi.

De asemenea, unele texte nu se referă strict la concepţia unui Părinte despre război, ci la modul în care un anumit Părinte a înţeles să slujească la oaste, cum s-a comportat în timpul satisfacerii serviciului militar sau în timpul confruntărilor armate. în acest sens, exemple grăitoare sunt vieţile Cuvioşilor Siluan Athonitul, Iacov Tsalikis şi Paisie Aghioritul, acesta din urmă participând la războiul civil declanşat de partizanii comunişti (1946-1949) după cel de-al Doilea Război Mondial. Mărturiile acestor Părinţi contemporani sunt cu atât mai importante cu cât ei au cunoscut ororile şi provocările războiului modern. Vedem că ei nu se roagă atât pentru a fi ocrotiţi ei de Dumnezeu, ci pentru ca Dumnezeu să-i ferească de vărsarea sângelui aproapelui, pentru ca cei din jurul lor să fie ocrotiţi şi păziţi de urgia glonţului şi a focului. Atitudinea lor este una de eroism jertfelnic; nu simt ură faţă de inamic, nu îndeamnă la exterminarea lui. Rugăciunea lor îl acoperă pe aproapele, harul iubirii apără comunităţi întregi.

Dragoş Dâscă