Viaţa creştinului, potrivit arhimandritului Sofronie, se defineşte, mai mult decât prin manifestările ei exterioare, prin experienţele interioare din planul duhului. Din acest motiv, cuviosul era reţinut în ceea ce priveşte descrierea aspectelor exterioare ale vieţii sale. Considera mai importantă predispoziţia lăuntrică ce stă la baza faptelor fiinţei umane, structura internă a mişcărilor exterioare, istoria interioară a omului, istorie de ordin spiritual.