Florin Iaru poetul a început o nouă viaţă de când s-a apucat de proză. Asta nu înseamnă că a sacrificat poetul din el, ci l-a pus altfel la treabă. Adică a rămas acelaşi vizionar sclipitor, cu o imaginaţie uluitoare, care n-a coborât, cum se zice, la proză. A ridicat proza la înălţimea poeziei, în acest volum de povestiri în care termenul de capodoperă aproape că se banalizează din cauză că Iaru tot nimereşte acel ochi al taurului, la care mulţi nici nu visează, ca un campion literar la pistol viteză. Cu această extraordinară colecţie de povestiri, Iaru, care a bătut energic la uşa prozei cu primul lui volum de schiţe, nu s-a grăbit să se instaleze în vreun fotoliu de mare prozator. Dar chiar dacă ar vrea să rămână în picioare printre aleşi, Iaru ne obligă să să-l rugăm să se aşeze pe fotoliul care-i va purta numele după această carte.