Icsa și Oama primesc un premiu. Bineînțeles, premiul este unul neobișnuit, pentru că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Mulți dintre noi și-ar dori să câștige un premiu. Dar câți ar vrea să fie în pielea celor două personaje care nu-și doresc deloc premiul? Iar când legea le interzice să-l refuze, oamenii pot ajunge în situații limită. Romanul lui Silvian Floarea constituie un spectacol. Un spectacol al vieții noastre de zi cu zi, prezentat de niște personaje cât se poate de obișnuite și în același timp teribil de ieșite din comun.

Această din urmă calitate le este conferită de gânduri și trăiri care la prima vedere, dincolo de poveste, o să-i pară cititorului cât se poate de familiare. Dar asta numai la prima vedere. în fond, să primești un premiu e un lucru bun, la prima vedere. Și atunci de ce fuge toată lumea de el? „Romanul Premiul, cu un titlu care îl face să pară inofensiv, conține în el dinamită literară. Poate fi citit ca un thriller, ca o satiră, dar și ca o parabolă despre alienarea la care duce stilul nostru de viață de azi. Dacă ar afla de existența acestui roman, americanii – sunt sigur – ar da bani grei ca să obțină dreptul de a-l ecraniza.“ (Alex. Ștefănescu) „Premiul este un roman despre răfuiala cu sistemele, fie ele de stat sau corporatiste; cu sistemele care dezumanizează şi strivesc fiinţa până la minimalizare; cu spiritul gregar.“ (Silvian Floarea)