Sir Peter Oglebay, inginer renumit, membru al elitei londoneze, care își petrece după-amiezile la Carlton Club și diminețile în imensa bibliotecă personală, duce o viață tihnită, dar solitară. Cu mulți ani în urmă, când fratele său s-a căsătorit cu frumoasa actriță Valentine Germain, Sir Peter a ales să rupă orice legături cu cei doi soți. în ochii lui, Valentine nu este decât o femeie demnă de dispreț, care îl va duce pe nesăbuitul Robert la pierzanie. Viața i se schimbă însă când Phyllis, fiica lui Valentine și a lui Robert, rămâne orfană, iar Sir Peter o ia în grija lui. Prezența senină a copilului îi descrețește fruntea și îi alină bătrânețile, dar liniștea căminului său este din nou tulburată când Phyllis se îndrăgostește, iar trecutul amenință să se repete.

Printr-un minimalism narativ care evită digresiunile, Munson Havens rezumă un întreg univers în doar câteva tușe. în acest roman cu o construcție geometrică, simetriile, recurențele și gesturile în oglindă spun o poveste pe cât de simplă, pe atât de emoționantă despre puterea iubirii de a aduce trecutul în prezent.

Un element cu o importantă valoare simbolică în economia romanului este colecția de felicitări de Ziua îndrăgostiților, pe care Robert i le dăruise lui Valentine de-a lungul timpului. Aceste felicitări sunt singurul lucru care îi rămâne lui Phyllis de la părinții ei. Le ia cu ea când se mută la Sir Peter, dar și când pleacă din casa lui ca să asculte glasul inimii. Vederile de Ziua îndrăgostiților îi amintesc de iubirea adevărată care îi unea pe părinții ei și îi dau putere să creadă că o astfel de iubire îi este hărăzită și ei.

„— Numele ei era Valentine, unchiule Peter, explică Phylllis. Cred că e cel mai frumos nume din lume. Cu mult înainte să mă nasc eu şi cu mult înainte să se căsătorească ei, tăticu’ îi trimitea mămichii felicitări de Ziua îndrăgostiţilor, noi şi vechi, dar mai ales vechi. Cele vechi erau şi cele mai frumoase. Unele dintre ele au o sută de ani! Sunt foarte drăguțe, unchiule Peter, şi mămica mă lăsa să mă joc cu ele, cu toate cutiile alea pline de felicitări. Erau jucăriile mele preferate. Uneori, tăticu’ îmi zicea mica lui Valentine, deşi mie mi-au pus numele Phyllis, după bunica, mămica lui tăticu’. Dar era şi mămica ta, nu-i aşa, unchiule Peter?“ (p. 17)