Tabachera din Bagombo reuneşte povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de după război, publicate în periodice, care îi dezvăluie inconfundabila voce întunecată, subversivă. Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre chiar şi atunci când sunt triste, povestirile din volumul de faţă vorbesc despre momente de criză din viaţa unor oameni obişnuiţi, cu un umor mai ales amar, cu ironie fină, dar şi cu profundă înțelegere pentru dramele mărunte ale acestora.

în povestirea care dă titlul volumului, Tabachera din Bagombo, Eddie Laird încearcă să-şi impresioneze fosta soţie, pe Amy, acum captivă într-o existenţă domestică lipsită de mari satisfacţii, pozând într-un aventurier care şi-a petrecut viaţa călătorind în locuri exotice. Dar tabachera pe care acesta o aduce în dar îl deconspiră în mod neaşteptat, pentru ca la sfârşitul povestirii cititorul să descopere că Laird duce de fapt o existenţă la fel de cenuşie şi lipsită de suspans ca şi a lui Amy şi a soţului său Harry, că este tatăl a trei copii şi se ocupă cu vânzarea cartofilor prăjiţi.

Povestirile din volumul de față sunt alerte, dinamice, deseori cu un final lovitură de teatru. în mare parte scene de viaţă domestică, care oglindesc existența cotidiană a unor personaje sufocate de monotonie, de nemulţumiri şi neîmpliniri de tot felul, acestea dezvăluie o lume zugrăvită în tuşele groase, întunecate ale bine cunoscutei ironii vonnegutiene. în Fugarii, doi adolescenţi îndrăgostiţi, cu statute sociale diferite, fug de acasă, dar descoperă în cele din urmă că iubirea nu e singura condiţie a unei căsnicii fericite, în timp ce în Băiatul netalentat şi Băiatul care ura fetele, dirijorul fanfarei unui liceu, muzician genial, se confruntă cu o serie de întâmplări amuzante, dar şi amare, declanşate de relaţia cu unul dintre elevii săi, incapabil să se integreze în colectiv. O altă povestire, Thanasfera, are o temă sci-fi: un om e trimis în spaţiu şi descoperă că acesta e plin de vocile celor morţi. în postfaţa volumului, Vonnegut vorbeşte, în stilul plin de umor şi ironie care l-a consacrat, despre experienţa redactării povestirilor destinate apariţiei în reviste.