Sirenele de pe Titan

Însoţit de mastiful Kazak, Winston Niles Rumfoord traversează în nava sa o zonă necartografiată a spaţiului, trecând printr-un infundibul cronosinclactic. În urma acestui zbor, Rumfoord nu mai poate exista fizic pe Pământ decât o dată la cincizeci şi nouă de zile terestre, când îşi face apariţia pentru a-şi informa soţia despre ce o aşteaptă în viitor (cealaltă consecinţă a acestei stări nemaipomenite fiind darul clarviziunii).

Malachi Constant, cel mai bogat, norocos şi depravat om din lume, află şi el în urma unei astfel de materializări ce îi rezervă destinul. Numai că, fiind vorba de un roman de Vonnegut, destinul uman capătă noi înţelesuri aici, căci satira scriitorului e nemiloasă şi nu cruţă nimic, de la ideea de liber arbitru, la religie, la întreaga istorie a umanităţii.

„Cea mai bună carte a lui Vonnegut, în care autorul se încumetă nu numai să pună întrebări fundamentale despre fiinţa umană, ci să ne şi ofere răspunsuri.”

Esquire