Căpitanul unui submarin rus care s��'a sfârşit tragic, realizând situaţia total lipsită de speranţă în care se afla, a notat ca un ultim mesaj pentru soţia sa: „Scriu în întuneric beznă”.

Această istorie m��'a pus pe gânduri. Oare nu seamănă cu a mea? Şi aş merge şi mai departe: oare nu seamănă cu a tuturor celor care vor să lase posterităţii un mesaj de importanţă vitală?

Pe patul lui de moarte, Tata i��'a comunicat medicului său – care nu ştia că este compozitor – că ceea ce îl doare cu adevărat este că niciodată nu îşi va mai auzi opera Horia. Nu a fost în intenţia lui ca această mărturisire să fie un mesaj şi este aproape un miracol că a ajuns la mine.

Am convingerea fermă că prin apariţia sub formă de carte a mărturiei mele despre viaţa şi opera lui Bretan se va ivi şansa ca toată lumea să afle ce păcat au săvârşit împotriva lui aceia care au călcat în picioare un suflet de artist şi încearcă până în ziua de azi să treacă sub tăcere creaţia sa muzicală. Am scris această carte fiindcă vreau ca lumea să ia cunoştinţă despre toate acestea.” (Judit Bretan)