La mine-n cap

Viata lui Aprilie se schimba dupa ce descopera ca pe tavanul din apartamentul ei locuieste o alta femeie. Din acel moment, fata – copil si femeie, intr-un trup prea strimt – nu mai este niciodata singura, iar timpul, spatiul si memoria devin de necontrolat. Sfirsitul lumii se consuma, barbatii dispar si reapar cu alte chipuri, iar realitatea se dedubleaza. Lumea 1 si Lumea 2 isi cistiga autonomia. Ramine de vazut daca intimplarile, aproape magice, care se petrec sint aievea sau doar in capul protagonistelor, ale caror vieti se suprapun si, in acelasi timp, tind sa iasa dintr-o captivitate autoimpusa. La mine-n cap este debutul in proza al poetei Lavinia Balulescu.
„Intr-un moment in care tinara generatie de prozatori de la noi pare sa fi optat pentru o creatie eminamente confesiva, Lavinia Balulescu are curajul desprinderii de stilul dominant al promotiei sale. Desi textul are concretetea casanta a unui discurs hiperrealist, sensurile sint generate de scufundarea cuvintelor intr-un flux al constiintei de cea mai curata sorginte psihanalitica. Dedublarea personalitatii, patinajul primejdios pe contururile unei lumi imaginar-reale, franchetea irezistibila a marturisirii, proliferarea halucinanta a imaginilor si a situatiilor, multiplicarea punctelor de vedere, intr-un ecou care e cind rasfat, cind disperare, cind tragedie, cind cinism, denota capacitatea prozatoarei de a-si domina cu autoritate creatia. Vad in debutul in fictiune al Laviniei Balulescu un moment fast pentru tinara proza romaneasca a acestui moment. Cartea ei poate reprezenta un moment de cotitura in necesara desprindere de zona biografismului coplesitor, in favoarea imaginarului controlat de inteligenta.” (Mircea Mihaies)
„Acum citiva ani, intr-o noapte, am visat ca venise sfirsitul lumii. Dimineata, m-am trezit si am scris un capitol intreg. De fapt, am inceput sa scriu cartea cu adevarat atunci cind mi-am dat seama ca sint propria mea prizoniera. Pe atunci locuiam in Timisoara. Intre timp, m-am mutat in Bucuresti, cu intentia evidenta de a scapa de mine. Nu am reusit.” (Lavinia Balulescu)