Jucaria furioasa

In colcăiala dezgustătoare, protagonistul, Silvio Astier, e pe cale să se scufunde într-un şirag de eşecuri mergând până la a-l aduce în pragul închisorii. O avalanşă de situaţii nefericite, care se reped atât de numeroase şi cu atâta înverşunare implacabilă asupra adolescentului, încât par să-i taie însăşi putinţa de a respira firesc (ritmul sacadat al scrierii sugerează gâfâitul existenţial). Nici un dram de tentă moralistă nu transpare din evocarea lui Silvio. Chiar dacă şovăiala etică se insinuează în sinea lui, aceasta nu e destul de puternică pentru a împiedica actul de trădare. Astier trimite la închisoare, fără prea multe regrete sau remuşcări, pe cel mai generos (dar totodată, e drept, şi cel mai potlogar) dintre companioni. Asemănătoare existenţelor picareşti, dominate de insubordonare socială şi de hazard, tinereţea lui Silvio mai are însă o componentă esenţială: aspiraţia spre puritate, retezată brutal. Jocul dintre năzuinţă şi realitate nu lasă nici o şansă iluziilor, care pâlpâie anemic doar pentru a se stinge curând. Proza beneficiază de o scriitură adecvată. Nici un derapaj calofil nu înmoaie derularea de o rapiditate brutală a evenimentelor. Dimpotrivă, stilul abrupt – pe alocuri chiar neglijent, poticnit, sacadat – sugerează zbaterea inutilă de a evada din capcana existenţială.