"Amintirile" pe care le-am publicat in revista "Minimum" au evocat un numar considerabil de episoade si experiente acumulate in decursul a peste treizeci de ani de diplomatie efectiva - practicata in misiuni indeplinite in Europa, America Latina si acasa (in Israel) - din partea Ministerului de Externe. Hotararea de a impartasi cititorilor fondul de amintiri s-a produs spontan si pot spune ca acestea reflecta, prin varietatea lor tematica, aspecte interesante ale functiei diplomatice in actiune. M-am gandit ca ar fi cazul sa completez buchetul de amintiri cu o confesiune avand ca obiect descrierea modului in care am devenit diplomat. La urma urmei, eu nu apartin unei familii din elita sociala sau politica a tarii, si, totusi, am reusit, cand inca nu iesisem din categoria de "nou venit in tara", sa ajung sa fiu admis - dupa cum se spune - in "prima generatie de diploati israelieni dupa doua mii de ani". Din acest motiv - dar si din acela al insinuarii ca admiterea in corpul nostru diplomatic ar depinde de o "protectie" ilicita de care se bucura candidatul - istoria investirii mele ca diplomat merita sa fie retinuta.
Eliezer Palmor
