Micile tragedii

Considerat cel mai mare poet al Rusiei, Alexandr Sergheevici Pușkin (1799-1837) a scris și proză scurtă, romane în versuri, basme și dramaturgie. Chiar dacă nu a inventat limba rusă modernă, așa cum consideră unii, a dus la bun sfârșit acțiunea celor care luptau de decenii pentru impunerea limbii ruse vorbite – bogată, colorată, vie – în dauna celei încremenite a textelor administrative și religioase. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu în care amestecă narațiunea cu teatrul, idila și satira, și având o influență majoră asupra scriitorilor ruși care i-au urmat. Pușkin are și meritul de a fi eliberat literatura rusă de covârșitoarea influență străină, inspirându-se din marii autori europeni, fără a deveni însă un palid imitator al acestora, spre deosebire de predecesorii săi.

Dintre numeroasele operele memorabile ale lui Pușkin, amintim poemele Ruslan și Ludmila, Fântâna din Bahicsarai, Prizonierul din Caucaz; romanul în versuri Evgheni Oneghin; dramele Boris Godunov, Rusalca, Micile tragedii.

Geniul lui Pușkin este pătruns de luminoasa armonie a muzicii lui Mozart, de eleganța artistică, adesea dramatică, dar fundamental solară a acestuia. O claritate apolinică, o transparență a sufletului, la limita indicibilului și misteriosului, toate aceste caracteristici se regăsesc în dramele poetice din Micile tragedii.

Micile tragedii sunt, deci, rodul amar al întâlnirii poetului cu trecutul, în expresia paradigmatică a căreia reînvie cavalerii pasiunilor devorante: Faust, Don Juan, Cavalerul avar, Salieri. Toți aceștia ospătează în timpul ciumei, gustă – adică – din marile plăceri pe margine de prăpastie, sub semnul predestinării tragice. Demonul îi împinge până la punctul de vârf al pasiunilor, ca de acolo să-i arunce, în virtutea implacabilei lucrări a dialecticii, direct în brațele Morții. Acad. Mihai Cimpoi

Traducere Aureliu Busuioc si Marius Chirita