„La umbra fetelor în floare devine ceea ce Du côté de chez Swann fusese de asemenea, dar la un mod mai puţin flagrant, dacă putem spune astfel: o reflecţie nu numai implicită, dar şi insistent explicită asupra adevărului artei şi relaţiei dintre artist şi opera sa. Volumul La umbra fetelor în floare ar putea fi subintitulat «un tratat de poetică», într-atât de numeroase sunt aici referinţele la domeniul tuturor artelor, văzute ca având structuri izomorfe, oricând omologabile. Descriind un tablou de Elstir sau o frază muzicală de Vinteuil, Proust descrie propriul lui roman, alcătuirea şi «modul lui de funcţionare». Cheia de lectură a bucăţii muzicale, a tabloului, a paginii de literatură este totdeauna analogică, în virtutea ideii că totul este metaforă şi că «numai metafora poate dărui un fel de eternitate stilului»."
Irina Mavrodin