Un capitol de bază din literatura dedicată "combustibililor" creativităţii - vinul, haşişul și opiul, în cazul de faţă -, volumul lui Baudelaire este în acelaşi timp o impresionantă autobiografie chimică şi un text fundamental de istorie culturală. Perioada decadentă, în care autorul Florilor răului a jucat un rol principal, îşi scoate la iveală obiceiurile, viciile şi practicile ale căror finalitate construieşte astăzi profilul unei epoci literare. Spumoase, rafinate prin detalii atent cartografiate, textele de față fac parte din impetuoasa familie din care se trage, de altfel, şi Thomas de Quincey, cu ale sale confesiuni de opioman.