Nono

Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi.