Cina cea de toamna

Toma Grigore este un caligraf rafinat, care notează cu atenţie şi sensibilitate semnale venite din interior, pe care le proiectează în lumea concordantă din jur. Lirica sa are două coordonate de bază, simplitatea şi culturalitatea. Ajuns la vârsta elegiei existenţiale, poetul este preocupat de marea fragilitate a omului într-o lume nemuritoare, emite premoniţii, îşi pune întrebări învăluite în mister şi, ca un înţelept, se mulţumeşte cu puţin. Sacrul se întrezăreşte în evenimentul mic, plin de sentiment, dar şi în pastelul abstras. Ni se oferă, astfel, o raţiocinare a morţii, atentă, curioasă, combinând realul cu livrescul, hieratică şi, în acelaşi timp, emotivă, dramatică prin luciditate.

Paul Aretzu