Volumul de proză scurtă al lui Irinel Prisăcariu problematizează vârstele scrierii ficţionale: copilul plăsmuieşte poveşti adevărate pentru bunicul lui, studentul îşi citeşte, cu multe reţineri, textele în cadrul cenaclului, tânărul adult îşi inventează trecutul. Fragmentele de existenţă sunt, în Cititorul de vise, amintirile halucinante ale unui protagonist care, de fapt, nu îşi aminteşte nimic.