"Stelian Tabaras descinde, nu incape indoiala, din neamul „negustorilor de povesti”, insa unul care ia cu sine la drum si ziaristul/reporterul, asa incat traditionalul ceremonial al povestirii, desi nu renunta la magie, isi ingaduie oricate aparteuri, divagatiuni, paranteze prin care celalalt isi face simtita prezenta, umorile si perspectiva. Omenescul e interogat si dinspre fata sa tainica, misterioasa, cea in care stapan e simbolul si semnele palpaie, dar si dinspre fata, mai marunta, mai usurateca, a faptului divers, a poantei, a fabulei. Povestirea e mereu prevestitoare, temperat-senzationala si, oricat de atenta la detalii „istorice” se dovedeste in inaintarea sa sinuoasa, nu renunta la libertatea interpretarii, la variantele infinite ale rostirii. Conditia de martor a naratorului, cu obiectivitatea sa implicata in tesatura unor stari de lucruri, n-o exclude pe cea de spectator, cu o subiectivitate detasata, deschisa devierilor, revenirilor. Desfatarea se obtine prin scrutarea cantitatii de imagine semnificanta si semnificativa pe care gestul diurn o poate incapea. Plasarea in coordonate social-politice a vreunui eveniment existential e intotdeauna secundara, accentul cade nesmintit pe dimensiunea pur umana a fiintei, de unde si benigna atemporalitate a prozelor sale." (Irina Petras)