Cartea este atat un eseu critic cu caracter monografic, cat si un studiu de istorie literara. Cartea abordeaza complexele raportari ale onirismului, avandu-l ca principal teoretician (alaturi de Leonid Dimov) pe Dumitru Tepeneag, la romantism si suprarealism, ca si la neomodernismul saptezecist si la postmodernismul optzecist, in plan estetic. Pe de alta parte, in planul politicii culturale si literare de dinainte de ’89, onirismul s-a raportat subversiv la realismul socialist, intentionalitatea sa nu doar estetica, ci si politica fiind explicata de catre Dumitru Tepeneag dupa 1971, deci dupa „tezele din iulie“, o data cu plecarea autorului in Franta. Perspectiva interpretativa imbina poetica imaginarului cu istoria si hermeneutica literara si cu „istoricizarea“ operei prin plasarea ei in contextul socio-politic, cultural (spatiul romanesc si apoi cel francez) si de mentalitate in care a aparut. Aceasta lucrare are relevanta si din punct de vedere didactic, intrucat chestiunile de estetica si de istorie literaro-politica abordate, ca si o parte dintre textele analizate se regasesc in programele de studiu din invatamantul universitar filologic, sociologic si de studii culturale. Sumarul cartii este urmatorul:
