Arhivarul clipei

CÂND MAGUL SE DESTĂINUIE

Venit din fabulosul Ploieşti, în Oraşul Prăbuşirilor, actorul frumos ca un sonet, – aşa îl definea o admiratoare, – şi-a preumblat silueta şi talentul prin imperiul căzut în nemiloasă uitare al Boemei de altădată. El, actorul şi evocatorul de umbre pe pânza vremii, răspunde la numele de Sebi, pentru amici şi duşmani şi prezenţa duhului său artistic mi-a străluminat multe nopţi de evadare în lumi imaginare. Venea adesea la Casa Scriitorilor, la madam Candrea, ocrotitoarea răniţilor de sărăcie şi văduviţi de ideal, tonic şi mereu elegant, mereu gata să şoptească un vers, să zică o anecdotă cu personaje reale, niciodată singur, niciodată trist şi memorând (acum reali­zez) cu ochiul său selectiv imagini pentru mai târziu. E un recitator de viţă veche, inteligent şi degustând poezia ca pe un Cotnar veritabil. Sub vraja inefabilei sale rostiri magnetiza stihuitori şi noctambuli, migrând de la celebra Singapore spre mica redută de mare pierzanie deschisă non-stop, balcanică şi poate fără pereche, Gara de Nord. Eusebiu Ştefănescu e nu doar actor, dar şi profesor cu har şi reală dăruire, pedagog artist şi atunci când turneele sale nu-i macină zilele, se aşază la masa de scris şi deschide zăgazul amintirilor. În urmă cu câţiva ani şi-a lansat o carte al cărui titlu l-aş fi confiscat – Magul captiv – titlu paradoxal şi incitant, fiindcă ce Mag poate fi captiv altor forţe nepământene decât eternelor stele fixe. Acum, această carte de rememorări, de amintiri filtrate prin rafinamentul limbajului elegant, plin de nume ilustre care strălucesc şi îşi sună celebritatea, vine să confirme existenţa unui cronicar atent, un depozitar de scene, replici şi imagini, într-un timp iremediabil pierdut, din vremea Boemei de altădată. Sunt puţine cărţi care restituie cititorului rafinat timpul zburat, uneori odată cu numele celor care îi susţin, nepieritoarea emblemă, înobilată de zbucium şi idei nocturne, adesea inutile, dar… sublime. Cronicar nebănuit de atent şi exact, recitatorul unic din Eminescu şi Nichita, ni se arată nouă, celor naufragiaţi dintr-o devastatoare furtună, şi vouă, cititorilor mai tineri, ca un Mag despovărat de armura amintirilor. Să-l descifrăm…

Mircea Micu