Traducere din limba franceza si note de Madalin Rosioru

Roman cistigator al Prix Decembre 2015 si nominalizat la Prix Goncourt

La sfirsitul anilor 1950, in Chateauroux, Pierre si Rachel se trezesc prinsi intr-o legatura fugara, insa foarte intensa. El, tinar de familie buna, erudit, lucrind temporar in provincie, o cucereste pe Rachel, angajata la Casa de Contributii Sociale, o evreica fermecatoare, dar saraca. Si din acest motiv, si din pricina celibatului care-i asigura libertatea, Pierre ii spune de la bun inceput ca niciodata nu o va lua de sotie, desi isi doresc un copil impreuna. Chiar dinainte ca micuta Christine sa se nasca, Pierre paraseste Chateauroux si va fi doar o prezenta episodica in viata copilului, insa nu mai putin marcanta. Rachel afla abia dupa multi ani ca Pierre a profitat de propria fiica. Un sentiment de vinovatie o sfisie, caci inima ei adaposteste deopotriva iubirea fara margini pentru Christine si pasiunea pentru un barbat pe care de fapt nu-l cunoaste.

„O iubire imposibila este romanul unei eliberari. E vorba despre o emancipare atit de abrupta, incit pina si textul sfirseste prin a-si cistiga independenta fata de autoare. Acolo unde ea conchide asupra blestemului social care ingradeste destinul lui Rachel Schwartz, cititorii inchid cartea cu un sentiment cu totul diferit. Sub ochii nostri, Rachel nu e eterna victima a celor dominanti, nu este nici fiinta fragila care se zdrobeste de zidul societatii burgheze. Pagina dupa pagina, Christine Angot i-a redat puterea de a trai si de a lua hotariri. Iata splendida generozitate a acestei scriitoare: creeaza texte mai puternice chiar decit ea insasi.” (Le Monde)

„Pentru a intelege pe cineva, fie el chiar si un personaj, nu este obligatorie empatia, antipatia e suficienta; perspicacitatea se dezvolta si atunci cind ura te innebuneste. Mama din roman simte o ramasita de iubire pentru tatal copilului ei, dar e o ramasita, poate o relicva. Rusinea care o covirseste vine din faptul ca n-a stiut sa-si apere fiica. Societatea nu iarta femeilor asa ceva. Slabiciunea unui barbat emotioneaza. Lipsurile unei femei aduc rusine. Intervine cliseul mamei complice. Va spun, exista un singur lucru, si-acela e literatura. Nu exista adevar in afara literaturii. In politie, in educatie exista frinturi de adevar. Asa cum se exprima Lacan: «Spun intotdeauna adevarul, nu tot...». Ei bine, noi, scriitorii, il spunem, il spunem tot.” (Christine Angot)