Cartea Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos continuă seria de conferinţe şi predici ale schiarhimandritului Ioachim (Parr), începută cu lucrarea Convorbiri pe pământ rusesc. Părintele Ioachim le-a împărtăşit vieţuitorilor din mănăstirile de călugări şi de maici din Rusia, Belarus, Estonia, S.U.A. şi alte ţări experienţa acumulată de el în mai bine de jumătate de veac de viaţă monahală. Răspunsurile la întrebările despre rostul nevoinţei monahale, despre iubirea de sine înţeleasă greşit, care este principalul obstacol în calea dragostei pentru Hristos şi pentru aproapele, despre ascultare şi despre lepădarea de sine, le vor trezi interesul nu doar monahilor, ci şi mirenilor care caută plinătatea vieţii în Dumnezeu.
-EDITURA-

Dumnezeu a creat inima omului cu un singur scop: ca să-L iubească pe El. Fără dragoste nu există viaţă, la fel şi fără dragoste pentru Dumnezeu nu există viaţă. De aceea, trebuie să ne confruntăm mereu cu realitatea, care ne pune în faţă întrebarea: Dar pe cine iubim, de fapt? Majoritatea dintre noi vor spune că se iubesc pe ei înşişi. însă, dacă monahul va spune că se iubeşte pe sine însuşi, înseamnă că nu îl iubeşte pe Hristos. Iar dacă nu îl iubeşte pe Hristos, atunci nu mai e monah şi nu contează ce fel de făgăduinţe a făcut şi ce fel de haine poartă, nu are importanţă dacă este stareţ sau novice.
Dacă nu ne străduim să-L iubim pe Hristos mai presus de orice, atunci lucrul acesta nu se va împlini. Hristos trebuie să ocupe primul loc în inimile noastre. Devenind călugări, ne lipsim de dreptul de a iubi pe altcineva în afară de Hristos, la fel ca atunci când, căsătorindu-ne, ne lipsim de bunăvoie de dreptul de a iubi pe altcineva în afară de soţ sau soţie, deoarece le oferim acestora viaţa noastră. Iubirea noastră le aparţine lor, iar dacă vom începe să ne iubim pe noi înşine sau pe alţii, devenim infideli.
Toate nenorocirile monahilor provin din faptul că ei uită această realitate duhovnicească. Ne aflăm aici doar ca să-L iubim pe Dumnezeu. Noi iubim pe cineva sau ceva doar întru Hristos şi lucrul acesta înseamnă că, în virtutea dragostei noastre pentru Hristos, suntem eliberaţi de propriul „eu”, iar eliberarea de propriul „eu” ne deschide posibilitatea de a-i iubi pe toţi ceilalţi.