Ura nu este nici pe departe un subiect plăcut. Este un fenomen destul de tulburător, a cărui analiză nu promite autorului relaxarea nici înainte, nici după lansarea cărții. Am analizat ura ca pe ceva ce umblă tot timpul deghizat, pentru că ura nu se revelează niciodată – dimpotrivă, tinde să se camufleze în critică, obiectivitate intelectuală, judecată liberă de valori, neutralitate, patriotism sau preocupare civică. Nici o ideologie modernă, fie ea conservatoare, liberală sau socialistă, nu a scăpat atingerii ei. Ura nu poate fi redusă la psihologie și psihiatrie, din moment ce poate fi găzduită de ideologii politice, teorii filozofice, literatură sau practici pedagogice.

In lucrarea mea, ura este analizată în patru manifestări: ca versiune modernă a goanei după umbre, vânătorii de vrăjitoare și demonologiei (teoriile conspirației); ca mecanism al translatării propriei alienări și crize de identitate într-o teorie militantă care promite claritate, certitudine și o optică socială aproape în alb și negru, lăsând astfel deoparte complexitatea deranjantă a modernității (naționalismul transpus și transferat din eseurile lui George Orwell); ca metafizică a schimbării și transformării lumii (în favoarea restaurării trecutului sau în special a viitorului revoluționar – ultima lectură fiind bazată pe marxism, ca fenomen sui generis al modernității); și ca metafizică a purității de tip sânge-și-pământ a originii noastre, care neagă violent orice soi de aspect complex și multidimentional al identității și culturii (exemplificată prin provocarea filozofică ridicată de Oswald Spengler).