Importanța unui martor la experiențele noastre înfricoșătoare nu poate fi niciodată apreciată îndeajuns – cineva dispus să ne însoțească în „zona zero“ a suferinței noastre, ajutându-ne astfel să o acceptăm noi înșine. Istorisirea poveștii noastre altuia ne încurajează să exprimăm coerent o experiență care poate consta doar într-o serie de ima- gini, senzații fizice și emoții. Povestirea experiențelor noastre într-un mod inteligibil pentru altă persoană ne ajută să le înțelegem într-un mod mai clar, mai responsabilizant. Istorisirea propriei povești ne oferă, de asemenea, șansa de a observa reacția celorlalți, ceea ce ne ajută să înțelegem semnificația afectivă a experiențelor noastre. În plus, istorisirea poveștii noastre celorlalți ne ajută să ne-o amintim altfel, într-un mod care include un martor, transformând-o astfel într-o experiență publică.

Pentru a descoperi procesele care stau la baza schimbărilor psihoterapeutice, trebuie să privim dincolo de particularitățile formelor specifice de psihoterapie și să înțelegem aspectele comune ale evoluției, biologiei și experienței umane. La întrebarea „De ce este eficientă psihoterapia?“, autorul formulează răspunsuri bazate pe fundamente științifice, care se inspiră din diferite tipuri de psihoterapie și țin cont de mecanismele fundamentale de adaptare și schimbare de la nivelul creierului, psihicului și vieții relaționale. Pentru a descoperi calea spre schimbare, trebuie să privim dincolo de cuvinte, diagnostice și problemele manifeste și să cercetăm trecutul îndepărtat al speciei umane și trecutul personal al fiecărui client, schemele de atașament, schemele de statut social, rușinea fundamentală legată de instinctele primitive, mecanismele și efectele anxietății, stresului și traumelor. Numeroase ilustrări clinice completează explicațiile științifice, oferind cititorului interesat un tablou complet al schimbării prin psihoterapie.

Se pare că experiențele legate de lipsa acordajului emoțional din partea părinților declanșează același reflex parasimpatic ca mustrările și abandonul. Astfel, lipsa disponibilității emoționale a părintelui este percepută drept respingere și interpretată în felul următor: „Nu sunt suficient de important, de merituos sau de drăgălaș ca să fiu sigur de apartenența mea la familie“ – ceea ce pare să îți pună viața în pericol, atunci când supraviețuirea ta depinde de protecția oferită de familie. Astfel de experiențe se pot întâlni în cadrul relațiilor de atașament timpuriu, atunci când dorința intensă de apropi- ere a copilului se lovește de nepăsarea, indiferența sau iritarea unuia dintre părinți sau îngrijitori.

Louis J. Cozolino este profesor de psihologie la Universitatea Pepperdine din Los Angeles. A scris cărți dedicate neuroștiințelor și psihoterapiei. La Editura Trei a mai apărut „Predarea bazată pe atașament“ (2017).