Cum sa ne comportam cu copiii in functie de temperamentul lor
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
In ultimii ani, în toată lumea s-a constatat un interes sporit pentru problematica creşterii şi educării copiilor dintr-o perspectivă nouă. Lucrările dedicate metodelor moderne de creştere şi educare sunt de mare actualitate şi extrem de folositoare părinţilor care îşi doresc să le ofere copiilor un climat stabil şi să le asigure o dezvoltare armonioasă.
Lucrarea de faţă deschide seria iniţiată de editura noastră "Metode moderne de creştere şi educare a copiilor" şi are ca subiect recunoaşterea temperamentului acestora.
Temperamentul apare sub forma manifestării unui mod personal de a privi lucrurile, de a gândi, de a simţi, încă de la o vârstă fragedă. Aceste trăsături nu pot fi schimbate, dar, cunoscându-le şi acceptându-le, părinţii pot construi o relaţie cu copiii lor bazată pe încredere şi iubire.
Cartea de faţă propune o analiză a trăsăturilor de comportament în diferite ipostaze ale vieţii copiilor. Sunt analizate atitudinea, legăturile afective, modul de învăţare, nevoile de bază, trăsăturile cele mai agreabile, dar şi cele mai neplăcute, frazele-cheie, dar şi nevoile şi aşteptările în funcţie de tipul de temperament.
Autoarea, psiholog canadian specialist în dezvoltarea creativităţii copiilor şi în caracterologie, propune patru tipuri principale de temperament. Ea analizează şi combinaţiile mixte de temperament, rezultate din asocierea a două tipuri principale.
Această carte vă oferă posibilitatea găsirii unei căi eficiente de comunicare cu copilul dumneavoastră, bazată pe cunoaşterea şi acceptarea tipului său de temperament.