Recursul la metoda

Alejo Carpentier, figură emblematică a literaturii secolului XX şi patriarh al literelor latinoamericane, se naşte în 1904, la Havana, în Cuba, ca fiu al unui arhitect francez şi al unei profesoare de limbi străine, de origine rusă. La vârsta de doisprezece ani se mută cu familia la Paris, unde, sub îndrumarea mamei sale, se dedică studiului muzicii. Revenit în Cuba, începe studii de arhitectură, abandonate ulterior. Lucrează ca jurnalist şi se implică în mişcări politice de stânga, ceea ce duce la arestarea sa pentru o vreme. Se refugiază apoi în Franţa, unde cunoaşte grupul suprarealiştilor; în aceeaşi perioadă, în urma unor călătorii în Spania, îşi descoperă fascinaţia pentru stilul baroc. Nu revine definitiv în ţara natală decât după 1959, odată cu victoria Revoluţiei castriste, când primeşte, de altfel, o serie de însărcinări pe linie culturală şi diplomatică. Moare la Paris în 1980.
Autor al unei opere scriitoriceşti remarcabile, apreciate pentru rafinatul său stil baroc şi teoria realului miraculos (Recursul la metodă, Paşii pierduţi, Secolul luminilor, Împărăţia lumii, Concert baroc, Harpa şi umbra, Ritualul primăverii etc.), Carpentier devine un punct de reper pentru generaţia boom-ului sud-american. În 1977 îi este decernat Premiul Cervantes, iar în 1979 Premiul Médicis.
Recursul la metodă, replică subtilă şi erudită la Discurs asupra metodei al lui Descartes, vorbeşte despre antinomia dintre Lumea Veche, europeană, şi cea Nouă, americană, căci, în opinia lui Carpentier, America Latină este cel mai puţin cartezian continent ce se poate imagina.
În acest univers baroc, în care realul se converteşte în miraculos, figura memorabilă a Primului Magistrat - amalgam cu dozaj subtil din varii dictatori latinoamericani: cubanezul Gerando Machado, guatemalezul Estrada Cabrera, mexicanul Porfirio Diaz, dominicanul Leonidas Trujillo, venezuelenii Guzman Blanco şi Cipriano Castro — fascinează până la obsesie, plasând capodopera lui Carpentier în galeria celebrelor romane despre dictatură şi dictatori pe care le-a dat lumea sud-americană — Domnul Preşedinte de Miguel Angel Asturias, Eu, Supremul de Augusto Roa Bastos şi Toamna patriarhului de Gabriel García Márquez.
„… în magistralele sale romane, Carpentier lasă moştenire culturii hispanoamericane şi universale o estetică originală, clară şi explicită. Dar lasă, în acelaşi timp, întregii umanităţi un legat încă şi mai important, poate: omul latinoamerican trebuie să-şi propună şi să ducă la bun sfârşit sarcina de a descoperi adevărata dimensiune, cu precădere spirituală, a continentului său.“ Dan Munteanu Cólan