Astrostrada cu ghirlande. Antologie de versuri

Versurile Juliei Fiedorczuk seamănă cu niște fotografii cu granulație accentuată, caracterizate de o rezoluție ridicată, ca și cum fiecare lucru ar fi fost chemat la existență printr-un act de excepție. În pofida cadrelor precise, poemele sunt pline de contraste, fisuri, goluri, elipse și alăturări surprinzătoare. Într-o lectură inițială, nesintetică, avem impresia că spațiul dintre lucruri și dincolo de ele se dilată, curge într-un mod neorientat, ceea ce conferă obiectelor familiare un sentiment de stranietate și celor necunoscute un efect de proximitate. Fiedorczuk juxtapune elemente care, la prima vedere, nu au nimic în comun sau par să fi ajuns alături în mod pur întâmplător. Această primă reacție de dezorientare și neînțelegere se transformă rapid, printr-un efort intelectual per analogiam, într-un întreg hibrid, sprijinit pe capacitatea noastră de a uni contrariile. (...) Hibriditatea o întâlnim pretutindeni; noi înșine, odată cu dezvoltarea tehnologiei, am devenit hibrizi – dacă nu cumva am fost dintotdeauna astfel. Protezele pe care le folosim chiar și atunci când suntem sănătoși ne transformă în forme cu o structură complexă. - Monika Rudas-Grodzka

Unul dintre cele mai fertile unghiuri de lectură ale antologiei Astrostrada cu ghirlande este cel oferit de ecopoezie, înțeleasă nu ca temă declarativă, ci ca paradigmă de gândire poetică. Poezia Juliei Fiedorczuk nu este „despre natură” în sens descriptiv și nici nu instrumentalizează mediul natural ca fundal simbolic pentru drame strict umane. Dimpotrivă, ea pornește de la premisa interdependenței radicale dintre subiectul liric și lumea vie în care acesta este situat. Această perspectivă implică o critică implicită a antropocentrismului tradițional. Subiectul poetic nu mai ocupă centrul scenei, ci apare ca element printre altele într-un ecosistem fragil. Limbajul însuși este tratat ca un mediu, nu ca un instrument de dominație sau de ordonare definitivă a realului. În multe poeme, vocea lirică pare să se retragă, lăsând loc observației atente, aproape etice, a proceselor naturale și a relațiilor subtile dintre ființe. - Constantin Geambașu