„Îmi amintesc de o rătăcire controlată în narcoza unei nopți de iunie. Petrecusem o seară bătrânească împreună cu barcaholicii unui prieten într-o cârciumă de rit vechi din strada Olteni, stingheră într-un cvartal de moloz – tot ce mai rămăsese dintr-un cartier de case cu boltă de viță și curticică interioară între Calea Călărași și Mircea Vodă. Ieșiți, într-un târziu din primitoarea curte, am luat-o agale, la întâmplare, căutând ceva mai fără să știm ce. N-aveam chef să tragem la culcuș, ziua fusese prea frumoasă, luciul Herăstrăului prea îmbietor, și aveam de povestit. Aerul nopții ne-a limpezit gândul și ne-a adunat pașii. Ne-am apucat să pipăim terenul către strada Mântuleasa, care trebuia să fie pe aproape. Mulțumită obiceiului de a prefera colindatul Bucureștiului cu piciorul, am găsit-o ușor – sau a dat ea peste noi. Și, pe la două noaptea, când, după cum spune Eliade prin personajul său, Dumnezeu coboară pe pământ, am luat-o în lung, sub lumina verzuie și chioară a felinarelor.”