„Nicolae Guțu nu are nevoie, pentru a recompune lumea, de tipare intermediare: el pictează stelele și sorii urmărindu-i prin luneta lacrimii, imaginile sale sunt pline de firesc și veridicitate, ca și cum pictorul a participat la facerea lumii. Modernitatea picturii lui vine din modernitatea receptării lucrurilor care-l înconjoară, și pe care le înconjoară, copil, pentru a i se releva din toate fațetele. (...) Nicolae Guțu se teme că desăvârșirea l-ar putea rata. El recurge de multe ori la stângăcii acolo unde nu te aștepți. Teama de desăvârșire e la el ca o teamă de obișnuință, de blazare, de irealizare. Capodopera capodoperelor sale încă n-a fost pictată sau a fost pictată demult. Așa replica artistul la entuziasmul acelora care au avut norocul să-i vadă tablourile pe care le-a târât mereu din urma sa prin lume. L-aș compara pe pictor cu meșterul Manole, care zidește mereu, numai că la el – chiar dacă se și zidește în zid – mănăstirea oricum se dărâmă, dar de acum cu tot cu zidari. Meșterul e nevoit mereu să se ridice de sub pietre și, rănit s-o ia de la capăt. Cu aceeași Ană (iar Ana la el e chiar arta lui), cu aceeași tenacitate.”

Nicolae Dabija

„VEI FI MEREU

Vei fi mereu de sine înşelat

de-aspiri într-o făptură idealul.

Iluzia substituie modelul venerat,

acutizând efectul impactului

cu irealul.

Să admiri naiv în vise conturând

imaginea duioasă – unică în inimi,

înseamnă să ajungi cuţitul împlântând

în tine însuţi, omorând pe nimeni.”

1976, Chişinău