Lectura unui volum de versuri, în pragul apariţiei, totuşi încă „ în manuscris”, este – aş zice, metaforic vorbind – ca o întâlnire, din pur hazard, în obscuritate. Din pagini răzbate un „glas”, nu-i desluşeşti un „chip” rostitor, dar din acea rostire poţi începe să ai o anume nălucire a unei identităţi lirice, prinsă în textura istoriei sale, ne-narativizată, doar bănuită, întrevăzută în chiar dispersarea ei în „cioburi”, în serialitatea „trimiterilor” şi „aluziilor” la revoluta „Poveste”. Alla Wagner: un nume, poate unul „de condei” al autoarei.

Un titlu care, părând că „spune” ceva, mai mult ascunde: Rânduri pentru Casanova. Poate că şi „Povestea” şi declinul ei n-au fost decât izvor de carte. Şi, pentru autoare, o experienţă interioară, crucială, a aprofundării de sine, chiar aşa, cu „munţi de minciuni / Peste mările mele de iluzii”, paradoxală răscumpărare, iată, în alchimia Cuvintelor din această „scrisoare” (întredeschisă) lui „Casanova”, scoasă în lume de „Junimea”.

Nicolae Creţu