„Chiar dacă ți‑am arătat o mutrișoară îngrozită, am făcut‑o doar așa, ca să‑ți fac plăcere. Ca să‑ți măgulesc orgoliul. De fapt, furiile tale m‑au amuzat întotdeauna, chiar și când îmi puneai în vedere să nu‑ți mai calc pragul niciodată, iubitule. Vroiai s‑o faci pe durul cu mine. Foarte bine! Vroiai să mă vezi că mă fac mică și mă prefac într‑o băltoacă de lacrimi. Și mă scurg prin gura de canal, asta vroiai. Ca să nu‑ți mai stau în cale. Ei, află, iubitule, că pe dinăuntru mă pufnea râsul de fiecare dată când îmi strigai: Dispari! să nu te mai văd!… Ai jucat teatru pe un fond de… cum să zic… de realitate. Emploi, parcă așa am auzit că se cheamă, în teatru, chestia asta. Cât oi fi eu de incultă, tot îmi mai ajunge din când în când câte ceva la ureche. Și bag la cap, am memorie bună…

Nu, n‑ai închis? Înseamnă că totuși a învins curiozitatea. Ți‑oi fi zis: Ia să vedem cât de departe poate s‑ajungă tipa asta cu neobrăzarea!…”

(„Flori presate”)