Am pornit în această carte de la ideea că etnologia este viaţă. Viaţa poporului român, de-a lungul secolelor, mileniilor, poate. Atunci când îşi sacrifica animalele (de Ignat, de Paşti, la botez, nuntă ori înmormântare), ţăranul român nu se gândea că participă la nu ştiu ce ritual, ori că aparţine genului cutare ori cutare. Cartea lui de căpătâi era viaţa. Ordonată potrivit calendarului popular. Al muncii, al sărbătorii şi al credinţei. Toamna, în podgoriile de odinioară, se mânca berbec tânăr, fript pe jăratic şi stropit cu vin nou, în vreme ce lăutarii cântau… balade. Iarna, la gura sobei, cei bătrâni spuneau poveşti. Primăvara venea însoţită de alte ritualuri, ale muncii şi ale vieţii. Aşa că am structurat acest volum după scenariul vieţii de odinioară a oamenilor.