Scriitorul norvegian Jan Wiese (1928-2014) a fost vreme de 15 ani directorul editurii J. W. Cappelens Forlag, iar Kvinnen som kledte seg nakken for sin elskede (1990) e singurul său roman, care s-a bucurat de un succes internațional, fiind tradus în 15 limbi. În 2006, ziarul Dagbladet îl plasa în topul celor mai bune 25 de romane din ultimii 25 de ani.

Ce i-a atras însă pe cititorii acestui roman, care azi poate a rămas în umbra altor titluri de succes ale literaturii norvegiene? Jan Wiese a scris o carte care îmbină atmosfera istorică, tradiția religioasă a Evului Mediu și tainele iubirii într-o poveste cu tentă polițistă, care te invită să-i descâlcești ițele și să-i tălmăcești sensurile. Romanul se construiește pe trei planuri narative, închegate în jurul unui personaj central: un fost bibliotecar care, aflat în închisoare din motive care ne sunt necunoscute, încearcă să retraseze firul unei misterioase povești ce se țese în jurul unei picturi de altar, ascunse și uitate într-un cotlon al Bibliotecii Vaticanului. Ceilalți doi naratori transportă cititorul în Italia medievală – un pictor și un povestitor ale căror destine se încrucișează și care-și relatează viețile într-un manuscris de jurnale, însemnări și povestiri. Viața tânărului artist e marcată de întâlnirea cu femeia pe care o vede ca pe întruchiparea Sfintei Fecioare, însă încercarea de-a o picta într-un tablou de altar se încheie nefast. Dar întâlnirea cu povestitorul îl ajută să treacă peste prejudecăți și să găsească un alt sens vieții, să se înțeleagă mai bine pe el însuși, dar și să-și regândească relația cu divinitatea.