Teologie ortodoxa si stiinta. Conflict, indiferenta, integrare sau dialog

Pornind de la o călătorie istorică în viaţa Bisericii, am putut indica modul în care Sfinţii Părinţi, începând de la perioada Apologeţilor, au ştiut să asume provocarea dialogului cu reprezentanţii culturii ştiinţifice şi filosofice din timpul lor, iar afirmarea şi recunoaşterea competenţelor celor două abordări, teologică şi ştiinţifico-filozofică, le evidenţiază discernământul. Astfel, metodologia selectivă a Sfinţilor Părinţi ne pare astăzi ca normativă, aceasta ar trebui să se repete la fiecare epocă: inculturaţia Evangheliei, purificarea culturii, denunţarea ideologiilor care falsifică raporturile dintre teologie şi ştiinţă, transfigurarea lumii (inclusiv cea a oamenilor de ştiinţă), toate acestea sunt aspecte care mărturisesc caracterul excepţional al mărturiei lor.

Dezvoltarea acestei culturi a dialogului a traversat secolele până în prezent şi încă întăreşte conştiinţa eclesială, invitându-ne azi să tragem propriile concluzii pe teme de actualitate care preocupă Biserica, în continuitate cu gândirea teologică a Părinţilor.

Teza mea se doreşte o invitaţie către descoperirea unui teritoriu fascinant. Sper că va provoca şi alte persoane să urmeze calea care începe să se desţelenească. Pentru că subiectul său, departe de a ne pune în poziţia de a aduce răspunsuri gata fabricate, nu face decât să deschidă noi spaţii, aşa cum s-a întâmplat mereu, şi descoperă un orizont pe care nu îl putem atinge, având în vedere amploarea provocării actuale. Relaţiile dintre ştiinţă şi teologie ortodoxă îmi par a fi, la sfârşitul acestei lucrări, un subiect inepuizabil. Sper că am reuşit să trasez în linii mari contururile unei problematici care interesează dintotdeauna viaţa Bisericii. Fie ca lucrarea mea să intre în rândul lucrărilor chemate a fi un element de răspuns al Bisericii la preocupările omului de astăzi.

Pr. Răzvan Andrei Ionescu