Iubirea care a rupt lumea in doua

Care este experiența definitorie în perioada adolescenței? Cea care te schimbă adesea și care te determină să te maturizezi? Momentul care-ți rămâne în amintire o viață întreagă? Răspunsul poate fi doar unul: prima dragoste. De aceea prima dragoste a fost „cântată” în romanele din toate timpurile și a găsit mereu cititori dornici de a rememora experiențele adolescentine. Iar Emily Henry reușește în romanul Iubirea care a rupt lumea în două să ia toate aceste amintiri și experiențe comune ale aproprierii dintre un băiat și o fată, a relației lor, a scânteilor și fluturilor în stomac și să le plaseze în cu totul altă paradigmă.

Natalie așteaptă cu nerăbdare ca ultima ei vacanță de vară să se termine și să „își ia zborul” din micuțul oraș american în care locuiește spre noi studii și noi aventuri. Se grăbește să lase în urmă o familie iubitoare, prieteni, un fost iubit de tipul „visul oricărei fete” cu inima frântă, anii de liceu în care a condus echipa de majorete și multe alte situații în care s-a străduit să se integreze. Pentru că Natalie este un copil amerindian adoptat de o familie albă care a primit-o cu brațele deschise, dar asta nu a făcut-o să se oprească din a se strădui să fie ca toți ceilalți în timp ce continua să se simtă total diferită.

Pe lângă originea clar diferită, ceea ce o face să se simtă mai puțin normal sunt și aparițiile sporadice ale „Bunicii”, un fel de spirit premonitoriu care îi dezvăluie bucățele din viitor și îi spune poveștile tribului ei. Însă aparițiile unei entități misterioase care îi tulbură nopțile cu vorbele sale premonitorii sunt cumva asimilate de copilul inadaptat care este Natalie, iar ceea ce îi zguduie lumea din temelii și o face să își reevalueze viața de la un capăt la altul este prezența unui băiat. Apariția băiatului cu „b” mare, cel care are nevoie să fie înțeles și salvat și cel care o obligă să se maturizeze.

Și acum romanul își dezvăluie latura cu adevărat specială: căci Beau și Natalie par să aparțină unor lumi diferite. Atracția fulgerătoare dintre ei poate fi cea care îi aduce mereu împreună indiferent de timp și spațiu, dar, deși anturajul lor este același, fiecare cunoaște versiuni diferite ale acelorași persoane, ca și cum ar exista mai multe realități posibile și fiecare dintre ei are acces la câte una. Ce este cu adevărat neliniștitor este faptul că singurele persoane fără dublu în lumea celuilalt sunt chiar ei. Ce ar putea însemna asta?

Un roman care preia temele clasice ale SF-ul – călătoria în timp, lumile paralele etc. – și le prelucrează într-o poveste mai soft, cu accente romantice în care își găsesc foarte bine locul atât legendele pline de tâlc ale amerindienilor cât și ierarhiile puștilor dintr-un liceu tipic american.

Suspansul din carte se menține la cote maxime, mai ales că povestea nu este deloc intuitivă și nu prea ai la ce alt roman de același fel să te raportezi și gravitezi printre personaje cărora trebuie să le găsești locul ca unor bucăți dintr-un puzzle tridimensional.

Dragostea imposibilă nu a fost nicicând ilustrată cu atâta inocență, iar fiorii primei iubiri sunt amestecați cu replici amuzante și decizii de viață și de moarte.

Un text de Andreea Chebac